Marea și psihogenealogia...

Suntem ceea ce primim ca dar la nasterea noastra, si mai apoi devenim ce alegem sa fim! Si in noi pastrăm amintiri care au contribuit la ceea ce am devenit in timp. La întâlnirea mea cu bucăți din mine, am revăzut azi cu ochii minții, copilul bălai cu ochi ca cerul si privirea blândă a străbunicii, îmbrățișarea caldă, mărgelele arămii de chihlimbar ce ii impodobeau gâtul, fustele plisate și așezate cu grijă pe speteaza scaunului de lemn. Descopăr cu plăcere, constientă fiind de influențele sale asupra acestei pasiuni, preocuparea pentru moda anilor 1900, pentru lână și șaluri de cașmir, pliuri si cămăși tradiționale de tot felul!

Am deschis pagina arhivelor familiale străvechi si am adus si azi recunostința acestor antecesori ai mei......mă fascinează clarificarea pasajelor trecute si cinstirea fiecărei emoții ce au trăit-o fiecare dintre cei ce nu mai sunt.Cred că dincolo de praznicul religios pe care il facem adesea, e la fel de important să vorbim, să aducem în lumină aspecte știute ori neștiute ale trecutului personal, familial invocand clar si personal fiece antecesor- părinte, bunic, străbunic....cu recunostină și iubire, cu iertare si dezlegare totodată.

In terapie facilitez tehnici si ritualuri reparatorii de readucere aminte si clarificare a acestor aspecte neclare! Recomand oamenilor aceste tehnici care ajuta urmașul să se confrunte cu aceasta sursă, sprijinindu-l în a se se orienta către ieșirea din câmpul problematic , lăsând în urmă cu știință și pace, ceea ce s-a petrecut și a-și urma propriul drum in viață. Prin învățarea tehnicilor de pozitivare și a exersării unui nou grid mental, părăsind, dezlegându-se de câmpul energetic disfuncţional, va atrage in viața sa surse energetice/relaționale/existențiale noi, personale, doar ale lui!! Potrivit terapiei sistemice a lui Bert Hellinger, soluția care conduce la viața armonioasă intr-o familie apare când fiecare din membrii ei își ia locul său de drept, își asumă rolul in viață, are grijă de sine și evită să intervină în destinul altcuiva. Din păcate, în majoritatea familiilor lumii, nu doar de la noi, lucrurile stau altfel - sunt granițe intrafamiliale neclare, roluri si sarcini care nu-ți aparțin, sunt interpuneri, ba chiar suprapuneri de spații identitare, destine comune și paternn-uri , existențe repetitive de-a lungul generatiilor. Poveștile bunicilor se rescriu de către nepoți!

Majoritatea dificultăților personale precum si a problemelor în relații sunt rezultatul confuziei din sistemele familiilor. Această confuzie apare când, fără să fim conștienți și fără să dorim, manifestăm în viața noastră destinul altei persoane din familia noastră, in ciuda faptului că o asemenea persoană a trăit cu mult timp în urmă. Asta ne face să repetăm inconștient ( dar reparatoriu) destinul membrilor din familie care au fost excluși, uitați sau nerecunoscuți in locul lor de drept. Și incercăm să trăim acel destin pentru ei sau să trăim dificultăți pentru a ne diminua ( inconștient desigur) vinovația. Altfel spus, in loc să ne bucuram de noi si destinul nostru, inconștient, ducem traiul unui inaintaș de-al nostru, cunoscut ori necunoscut!

Si se cuvine, tot reparator, să practicam cât mai des recunostința. E ca un val plăcut, cald si rece, liniștitor și viu în același timp. E un val care pe masură ce se apropie de mal, crește lin și adună scoici, perle, alge marine si alte vietăți, obiecte pierdute de turiști si ingropate de mult timp in nisip. Toate se amestecă in unicul curent..in singurul fenomen.. singurul gând..ce bine că trăiesc.!!

Reamintirea trecutului și a celor ce au trăit în el- se face din prezent, de aici și acum!.De multe ori pare mai comod și liniștitor să nu mai pomenești de ce a fost, să nu mai răscolești, să accepți pe tăcute ceea ce mintea sau alți membri din familie îți spun- Dar a trecut! Ce rost mai are!uită!nu merită,etc! Acestea sunt însă, din perspectiva psihogenealogiei- atitudini nepotrivite! Mormanul de mizerie crește.....Dacă, insa, ne uitam acolo, adânc în noi , dacă verbalizăm și scoatem la lumină durerea, furia, tristețea, disperarea, suferința ori poate alta emoție ce ne-a copleșit cândva- îi dăm apoi drumul pe apa /marea emotională și trăim, conștient în prezent! Exersând recunoștința că ai eliberat un spațiu din tine care altfel ar fi rămas blocat.Îți iei lecția, rescrii povestea cu o inimă deschisă și cu mintea luminată, si te vei putea uita acolo, în îndepartata-ți poveste a ta și a tribului tău, cu iubire, iertare, siguranță!Sati desculț în marea plină de reziduri din tine și tribul tău familial.Dă voie să iasă la suprafață tot ce este vechi, neiertat, neacceptat.Doar onorează tot ce vine, cu bucuria că poți să faci asta aici și acum.

Și stau mărturie eficienței terapeutice a acestui instrument numit Recunostința- rezultatele unui studiu realizat la Universitatea Davis din California, studiu ce arată că oamenii recunoscători au niveluri mai ridicate de emoţii constructive, simt satisfacţie de viaţă, vitalitate, optimism şi niveluri mai scăzute de anxietate si vulnerabilitate la depresie şi stres. Ei nu neagă si nici nu ignoră aspectele negative din viaţa lor, dar acordă o importanţă mai mică bunurilor materiale şi sunt mai puţin înclinaţi să se judece pe ei înşişi ori pe ceilalţi în termenii succesului material, ai posesiunilor acumulate, sunt mai puţin invidioşi pe ceilalţi şi mai predispuşi la a face acte sociale.

Mă gândesc la criteriile promovate azi de societatea noastră - cu cât ai mai mare casa, masina de "fițe" si job mai bine plătit cu atât ești mai bine văzut și recunoscut social. Să ne ințelegem!nu e rau să ai! E disfuncțional să iti dorești doar să ai mai mult....și mai mult, uitând de tine si neglijându-ti nevoile emoționale, de conectare și siguranță relațională. Vă provoc la debut de septembrie 2022, să practicăm- azi și mereu exercițiul recunoștinței.Să luăm cu noi, in alegerile conștiente ce este al nostru și să așezăm la locul sau aminitirea, situația, persoana, gândul ce au aparținut trecutului! Să trăim în prezent cu recunostință, iubire, iertare! Să construim realitatea unică cu bucuria că suntem și avem, dar mai cu seamă că ne avem pe noi înșine și nu ne lăsăm "avuți", "gazduiți", "locuiți" de pasiuni , umbre, dorințe fără de sfărșit sau prinși în relații toxice, distrugătoare care seamănă izbitor cu ale părinților, bunicilor, străbunicilor noștri!

Asa sa fie,cu drag psih LB