Gănd de seară ...

18.03.2023

Alege să vezi frumusețea și linștea in acest timp al exagerărilor de tot felul promovate de media scrisă și/sau vorbită. Impărtășeam zilele trecute, cu tinerii ce au venit la cabinet, despre ventilarea emoțiilor, ca necesitate a reabilitării cotidiene. Cei care se cunosc pe Sine sunt centrați pe interiorul lor și mai puțin pe lumea exterioară. Devenim adesea dependenți de obiecte si oameni, de situații și circumstanțe, de lucruri și bunuri care mai de care. Căutăm aprobarea celor din jur print tot ce facem si asta naște in noi teama de abandon și de respingere…Sinele e liber și e imun la critici, el nu se teme de provocări ci le accepta cu dorința de confruntare și se crede egalul său și al celor de lângă el. De fapt, într-un mare fel, lumea e ca noi, noi suntem asemeni lumii umane…. e aceeași structură umană sub infățișarea unicității fiecăruia…Adică suntem ca ceilalți dar ne exprimăm Sinele unic! Tocmai de aceea e bine să ne și păstram aceste caracteristici comune fiindu-ne alături și nu împotriva unii altora! Sinele e blând și respectuos, e atent la nevoile celuilalt , fără a se simți inferior ori superior. Aceasta e puterea reala, cea interioară! Este puterea iubirii ca forța divina de reactivare si recadrare, de vindecare și iertare in orice context. Dacă orientarea noastră e in afara noastra si vrem mereu sa fim cei mai….cu orice prêt…. traim o putere falsa ce va dura atat cat va dura obiectul de referinta, adica - postul, titulatura, banii, functia, sanatatea, prietenii…….te provoc astfel să iti dai timp să te centrezi pe tine, indiferent de contextul din afara Sinelui tau!

Se intampla adesea sa ofer ca tema de casa- exersarea tacerii, minim 30 min dimineata si 30 min seara …si asta pare anevoios pentru cei mai multi!.Mai cu seama ca tacerea implica sa..renunti la activitatea vorbitului ,dar si la activitati- PC, TV, telefon,lectura…..Da, e posibil sa simti la inceput nevoia de a vorbi mai mult si mai mult ca de obicei….dar apoi mintea va accepta si limbajul interior se va instala lin….

Aminteste-ti ca Sinele vrea asta pentru a-ti incarca bateriile personale pe care nu ti le redreseaza nimeni si nimic din afara ta!…tu ai liberul arbitru si alegi sa taci un timp….Experimenteaza asadar dialogul acesta interior pentru a te linisti si a obtine pacea specifica producerii campului de energie si al potetialitatii personale atat de necesare pentru a trai in aceste timpuri socio-culturale pline de forfotă!

Noapte lina si fie sa stii sa aduci linistea in viata ta! Cu dragPsih LB

© 2022 Psih.  Liliana Bulgagiu - PSIHOLOGIE APLICATĂ RUSTIC THERAPY  
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți