Despre vinovăție

Azi e despre o emoție de care fugim adesea- vinovatia.E poate una dintre cele mai ascunse emotii bazale, reusind foarte bine să o camuflăm și să o ascundem ori chiar să o confundăm cu tristețea, furia, durerea, dezamagirea, umilința, respingerea, falsa iertare....doar că ea este acolo, produsă inconștient de aparținatorii noștri in perioada primei copilării..și dacă nu e scoasă la lumină și procesată, eliberată- revine iar si iar in circumstanțe cât mai diverse și în chipuri cat mai ascunse, toată viața!Un gând nevinovat, nerostit chiar- incă din burtica mamei precum - < Mai bine nu se intampla așa> sau < Ce o să fac cu un copil, acum?Nu sunt pregătit/ă! > , iar mai apoi repetatul < E rușine să ....., mă faci de rușine, nu e voie, ai greșit!Sau și mai răul gând reproș - Din cauza ta o doare pe mami capul. Din cauza ta am plecat să muncesc așa departe. Din cauza ta, pentru tine rămân într-o relație toxica...sau doar presupusele gânduri, nerostite dar preluate de copil, precum - Mami nu a mers la facultate că am venit eu pe lume; Tata muncește pentru ca eu să am de toate!! Părinții mei se ceartă adesea din cauza mea; Nu reușesc să fiu așa cum vor ei!, etc...Aud din plin în cabinet aceste gânduri care au sădit în inima celui mai mic sau mai mare , convingerea că el este vinovat, că face ceva greșit sau mai rău, că el este greșit!

Și mai apoi- nu te asigură nimeni că de fapt poți greși, că te scalzi in situații tensionate ori chiar simți cum iți fuge pământul de sub picoare, dar nu din cauza ta se intampla ceva rau!! ...singurul față de care ajungi mai tărziu să greșești ești tu insuți/tu insăți.Cu siguranță avem situații în care gresim, cu sau fară voia noastră acționăm pripit sau inadecvat, facem alegeri greșite, incorecte unui context gresim intr-o relație!!Și pentru că nu suntem invățați incă din copilărie să ne iertăm și mai ales să reparăm, să căutăm o alternativă funcțională de a îndrepta lucrurile, pentru noi și ceilalți, ajungem să construim cazemate intre Sinele nostru și aceste energii autoblocante, autosabatoare si atutovictimizante.Și pentru că doare tare să le vezi, e mai bine să crezi că nu poți ierta, că tu nu meriti asta, că tu ești puternic și poți să rupi o relație oricînd ori să blochezi emoțional relatța cu cel care simți că iubește si prețuiește ființa ta!Crezi că ai tot dreptul din lume să ții mînie și supărare chiar pe copilul tău!!Nu-mi trece așa usor!!Uita eu, dar nu pot ierta!!- sunt voci ale triteților față de noi inșine! Pentru că se confunda puterea interioara cu forta reactivă! Puterea e semnul acceptării, al impăcării cu sine, al clarificărilor profunde și al iertării, al iubirii care rămâne , chiar de in anumite contexte simți supărare, furie, dezamăgire, ori chiar comiți erori!! O dai în bară!! Nu suntem păpusi de porțelan și nici prinți cu armură de aur!!

Să ne educăm copiii cu aceast adevăr al relativității, al adevărului personal care se prea poate să nu coincide cu adevărul celuilalt!!Și că da- e firesc să ne dea cu virgulă!!E firesc să ni se intample sa privim cumva un om ( altfel decăt se așteaptă de la noi!) , că e firesc să incercam ceva periculos, să rănim verbal, emoțional, fizic pe cineva ( desigur - nu e scuzabila repetarea ) dar omitem si o comitem, facem alegeri si avem rezultate care dor si sunt ofensive sau defensive, care rănesc si dezamagesc! Dar e firesc să ne putem corecta, repara, remaia, găsi noi căi de ane manifesta data viitoare mai bine decăt am făcut-o acum!

Doar că în spatele stării emoționale este credința cu care am crescut, aceea ce am făcut ceva greșit.Că e grav! Si ce-o să urmeze?cum voi putea eu să merg mai departe?etc- scenario care ne mențin în vinovăția greșelii, in loc să ne motiveze să prodeucem transformări reparatorii, să aducem îmbunătățiri, să activăm ceva ce stă ascuns și inactive in noi!

Să explicăm copiilor că și vinovatia e firească și se cere eliberată, prin asumare și urcare pe un alt nivel de conștiință al puterii interioare, al iertarii si al iubirii.Nu e un adevăr suprem intr-o credință. E doar un gând contextual și subiectiv, căci ce pare greșit mie, nu e gresit ție. Si dacă eroarea se repeat, ea devine greșală, devine problemă ce crește in noi vinovația care <roade> cum spun adesea cei care o simt! Este prizoniera minții tale și așa crezi că procedezi corect, că faci alegerea cea mai bună,că o ții la dos!!!Dar iți forțezi limitele ...și adesea devenim in manifestare neiertători, cinici, critici și judecativi- cănd de fapt ne simțim vinovați că din cauza noastră celalalt trăiește sau pațeste ceva.

Mai ales in rol de părinte este foarte vizibil acest sentiment ascuns de vinovăție care ne transformă în paznici, controlori de trafic, de buzunare, de telefon...în supravegehtor de noapte și spărgător/invadator de date personale - din teama că ar putea păși ceva și nouă ne scapă!!

Cum ar fi oare să incepem a ne impternici copiii să invețe din propriile alegeri, fără a-i mai face să se simtă defecți dacă o dau în bară!!Să trecem - metaforic vorbind- la reparat păpusi defecte, jucării mai vechi, demodate! Să-i invățăm să caute soluții spre a se manifesta autentic pe sine, indreptăndu-și eroarea!

Zbor lin in ascensiunea către a deveni și a ne menține un părinte conștient!

Cu drag- LB, psiholog, mamă, femeie