Despre oamenii speciali din viața noastră

Si azi e despre oameni...despre acei oameni speciali care vin in viata noastră pe diverse căi si in anumite momente, atunci când suntem vulnerabili emoționali ori poate prea nepăsători, când suntem tineri ori spre partea de maturitate sau chiar de maturitate târzie. Uneori credem că e bine astfel, ne bucurăm de prezența si energia lor in viata noastră, iar alteori ni se pare ca sunt total nepotiviți, inadecvați ori chiar toxici. Se știe că  ești predestinat să te intâlnești cu cineva , mai devreme sau mai târziu, si mai ales că o relatie neincheiată revine in timp, peste timp, contratimp chiar, pntru ca tu sa inveti lecția, o anume lecție despre tine si bucățile din tine.Si asta pentru că suntem conectați unii cu ceilalți, formăm împreună un câmp energetic ce nu se poate destramă așa , fără o consecință ori o implicare reciprocă.Credem că atunci când suntem in furie, revolta, neiertare, ranchiună, mâhnire, supărare - putem pleca fără să ne luăm rămas bun, fără să conștientizăm consecințele acțiunilor noastre si ale celuilalt, doar că in aceste circumstanțe - chiar se intăresc legăturile subtile care mențin energia grosiera a acestor stări disfuncționale, și ele se amprentează, atunci sau mai târziu in corpul nostru fizic si emoțional.

Am fost educați cu convingerea că oamenii vin și ies din viețile noastre cu ușurință, fără să lase urme.Invățam că e mai bine să rupi brusc orice legatură, nu ne invață nimeni că fiecare interacțiune se amprentează în noi, în câmpul nostru energetic și că e firesc ca orice relatie care incepe, poate să continue, să iși atingă scopul, menirea sau să se incheie, firesc - cu recunostință și rămas bun, cu lecții invațate și asumate, cu iubire și acceptare.

Tuturor ni s-a intamplat să cunoaștem, să atragem in viata noastra oameni care dispar..fără o vorba, fără a mulțumi ori a clarifica ce s-a intamplat cu ei, in sinele lor, ce anume a declanșat o reacție anume si cât de dispus este să repare, să ințeleagă, să accepte că orice persoana este oglinda unor bucați din tine.Adică supararea o emoție blocată in tine, e o stare pe ceva din tine , și că cel din fața ta doar iți arată ce tu nu vrei să recunoști ori poate nu știi cum să gestionezi la propria ta ființă pentru a putea merge pe nivelul urmator al accesării divinitții din tine. Dzeu este iubire si lucrează in noi nu doar de zilele inscrise cu roșu in calendar, ci zi de zi, secundă de secundă. Si ca să accesezi iubirea, e nevoie să o conții, nu poti iubi pe altții dacă nu ai un etalon al iubirii de Sine. Iar aceasta iubire de Sine se manifestă in tine atunci când începi cu adevărat < să dai doi bani pe tine > , să iți cunoști unicitatea, să conștientizezi consecințele gândurilor și emoțiilor tale, să ai curajul să treci emoțiile prin inimă, să le simți conștient nu doar să le judeci ori să le analizezi, ele nici nu se pot mentaliza, ci doar se pot trăi!!Adică să te confrunți cu ele conștientizându-le, adică poți să le scoți la suprafață și să le elberezi , fără a mai găsi vinovați, fără să-ți mai fie rușine ori frică să manifești ceea ce ești și ceea ce simți. Abia atunci reuși-vei să iti dai voie să iubești necondiționat, pentru că iți permiți să te accepți și să te ierți, să iți observi emoțiile și să le analizezi, să le rezolvi și nu mai fugi de tine, te ințelegi analizând relațiile tale.Si treci pe un alt nivel de conștiință, adică devii mai profund și  mai subtil in ințelegerea sensului și a felului tău unic de a fi!!Te conectezi cu inima ta mai intâi, se deschid canalele iubirii către ceilalți mai apoi. Si asta nu se vede, nu se atinge, nu se caută cu mintea judecativă ce eticheteaza ori pune in șabloane de bun-rău, superior-inferior.Ci doar se simte și  se materializeaza in câmpul inimii, al Sinelui divin, al intelegerii din iertare și cu iubire necondiționată.Si asta presupune că da, te poți uita in interiorul tău și poți să analizezi tot ce  este acolo - fie supărare, vină, mâhnire, vină, rușine, regret, dar le verbalizezi, ți le asumi, le eliberezi înțelegi ce anume a declanșat acea reacție față de tine sau față de ceilalți și continui să emani iubire. E ca atunci când chiar dacă tu ai tras storurile in casă, afară continuă să fie soare.Tu nu vrei să vezi soarele.Tu nu vrei să primești iubirea, dar ea continuă să fie si să manifeste in tine darul uman de a fi conectat cu viața!

E capacitatea noastră de a ne trezi din iluzia minții care crede că deține adevărul.Crezi că supărarea, mâhnirea, dezamăgirea sunt față de cel din fața ta care a greșit sau te-a rănit!.Dar cine ești tu să ii spui ca a greșit, sau că e incorect ce a manifestat?E doar o viziune de a nu te confrunta cu lumina din tine pe care,ca să o vezi trebuie să aprinzi becul trezirii de dincolo de judecata emoției de durere.Adică e firesc să simți supărare , intristare, umilință poate - dar sa o ții in tine , să o rumirezi continuu, să  o proiectezi asupra celuilalt e semn al egoului si al minții care crede ca deține adevărul absolut.

Doar ca logica minții e alta ..ca=ăci la nivel psihic, emoțional ramânem conectati cu cei fațâ de care proiectăm supărarea și mai devrem sau mai tarziu oamenii acestia revin in viata noastra, sub o form sal alta.....insa ca la nivel psihic ramanem conectat, mai devreme sau mai tarziu oamenii revin in viata noastra.Nu există bariere sau circumstanțe pentru acest fir invizibil care mentine legatura dintre cele doua ființe. Se poate întinde sau innoda, dar nu se rupe de la sine- în ciuda timpului și al distanței.Chiar dacă suntem poate complet diferiți și trăim departe, pământul e rotund și ne aduce din nou impreuna...fie in aceeași formă, adica chiar ne reîntâlnim cu persoana aceea fizic, fie cu o altă persoană dar cu aceeași tipologie de manifestare față de noi.

Iată de ce te provoc să iubești pe cel de lângă tine chiar de ți-a greșit, intelegând că nu față de tine a făcut-o, ci față de el insuși invățându-si lectiile iubirii de sine, ale acceptarii si ale creșterii sale personale! Si ca să poți face asta e nevoie să uiti de calitățile pe care nu le are, să-ți permiți a asculta inima si vocea-ți interioară. Gândurile dau conotație negativă unui cuvânt, iar creierul /mintea noastră inconștientă nu face diferența, el crede ca e real- < m-a suparat, nu-l port ierta, a greșit, nu are rost, ce folos, eu nu am facut nimic,etc- sunt câteva gânduri care te mențin blocat în mâhnire , deși inima simte altceva poate iar vocea Sinelui e posibil să spuna și ea cu totul altceva! Informația aceasta dăuneaza grav ignoranței, căci mintea limitează câmpul inimii, al impăcării și al iertarii!

E firesc să iți dai voie să vorbesti și să ințelegi ce gândești, să te confrunți cu ce simți, să primești in tine bucățile din tine pe care nu ai știut cum să le integrezi!Trimiți iubire către cei care refuză sa primească pentru că nu au știut să iși ofere! Nu poți lupta cu mintea care judecă pentru că se teme de ea inseși, dar poți transforma emoția  disfuncțională- in iubire, simțind-o in inima.......căci mintea nu o poate cuprinde...Si vestea buna e că mintea se educă să fie si simțită, adică prin cunoaștere ajungi să conștientizezi șablonul de gândire care te face prizonierul propriei minți ce judecă, este supărată si o ia in nume personal. Se cuvine să reevaluezi relațiile tale cu cei dragi, cu cei prezenți si cei plecați, și să inchei ce e de incheiat, să clarifici ce e de clarificat, să păstrezi ce simți că vrei să ai in viața ta, să manifești din plin ce- ți spune intuiția să manifești!și indiferent ce alegi, să o faci cu înțelegere și iubire, recunoștință și împăcare, bucurie și profunzime divină!

Cu recunostință, oamenilor care vin ori revin in viata mea, dar și celor care, desi ar vrea să rămâna, aleg să plece!  

psih LB