Despre nevoia de a lucra cu tine pentru a deveni părinte mai bun

Înainte de a deveni părinți, am învățat să avem o relație cu noi înșine, apoi am devenit partener/ă într-o relație de cuplu/de iubire conjugală- și tot ceea ce manifestăm in aceste prime doua conexiuni emoționale, ducem cu noi și in relația cu copilul/copiii noștri toate echilibrele dar și toate dezechilibrele, rănile, frustrările, nevoile ignorate, anulate, toate secretele de familie, fricile, neajunsurile, vinovățiile nevindecate, etc. Este o nevoie reală aceea de a învăța să știm cine suntem, cum funcționăm ca individualitate unică, dacă putem fi împăcați cu noi, dacă știm să identificăm emoțiile noastre , dacă putem să le punem sănătos în cuvinte spre a le putea observa și la alții. Primește in aria ta de acceptare aceste 5 realități, și anume -

- Ne rănim copiii frecvent , fie că vrem fie că nu vrem. Suntem oameni și avem o mulțime de lipsuri, mai ales de natură emoțională. Ba chiar ajungem adulți cu un nivel ridicat de retard emoțional, devenim incapabili de ne uita la propriile emoții, de a le identifica corect, a le pune in cuvinte, a le trăi și elibera, suntem inapți in a citi , observa, simți sentimentele celor de lângă noi, habar nu avem cum să gestionăm o situație de criză emoțională sau de blocaj afectiv, dar avem mega așteptări să facă ei - copiii noștri acest lucru.

- Nu doar ei învață de la noi, ci și noi învățăm de la ei, suntem provocați să devenim - oferindu-le iubire și acceptare necondiționată- o variantă a noastră mai bună, mereu mai bună. - într-un spațiu intrafamilial se construiește , este cel mai profund nivel de intimitate! Iar copiii sunt fără roluri sociale, ei sunt doar puii noștri și sunt extrem de vulnerabili în fața noastră, ni se deschid nouă fără nici o cenzură, apoi devin temători și nesiguri pentru că se simt/sunt răniți în intimitatea aceasta profundă.

- Suntem frecvent supărați - și noi și ei, dar nu e niciunul in rol de împăciuitor. Ori așteptăm să facă el pasul către iertare, împăcare. Și dacă el nu o face - de cele mai multe ori nici nu știe cum să facă asta - se adâncește ostilitatea, înstrăinarea dintre tine și copil.

- Copilul are nevoie de exclusivitate emoțională, de implicare și validare din partea ta ca părinte, fără a primi ceva la schimb. Beneficiile vin ( sau nu vin) ca un bonus mai târziu, dacă se creează conexiunea autentică cu sufletul copilului tău!

- Copilul este extrem de receptiv la emoțiile tale ca părinte, le preia pe nerăsuflate și vrea mereu să te liniștească, vrea să fii bine- și pentru că nu știe cum să facă asta, manifestă reversul a ceea ce gândește!! Învață să interpretezi multidirecțional, multidimensional comportamentele copilului, oferindu-i de fiecare dată alternative constructive, creative, reparatorii.

Să vedem ce face copilul, ce funcționează și cum rezolvă el insuși/ea insăși dificultățile prin care trece.Poți alege o atitudine de neutralitate, o cale de mijloc care presupune adesea un compromise pe care alegi să-l faci tu ca adult, fără reținere și mai ales fără judecată! Alegi starea de bine a copilului tău, oferind cu blăndețe și fiind tu exact ceea ce aștepți tu de la copil!

Pornește de la tine spre a ajunge la copilul tău!! Ofertele din afara familiei sunt diversificate, multiple și adesea mai plăcute de copil, așa că, te provoc să lucrezi pentru a face sărbătoare din orice zi, din momentele de acum trăite conștient și in energia iubirii și a bucuriei, alături de copil/copii. 

Cu drag, psih LB