Despre critică și efectele sale toxice

25.08.2022

John Gottman, psiholog clinician de renume si profesor emerit la Universitatea din Washington, Seattle, devenit cunoscut pentru cercetările sale privind în special stabilitatea conjugală și predicțiile despre divorț, relația părinte-copil și dezvoltarea emoțională- vorbește în cărțile sale despre o serie de comportamente care distrug, ucid orice relație! Îi numește metaforic Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei Relaționale - critica, disprețul, defensiva și blocajele în comunicareToate aceste manifestări comportamentale sunt ca niște sperietori , vampiri de energie, strigoi cu care luptăm sau de care fugim! 

CRITICA, acea atitudine prin care vezi doar cele care nu- ți plac la celălalt, nu ești de acord cu nimic din ce spune sau face cel de lângă tine, combați, judeci, etichetezi, jignești. Crezi CĂ TU EȘTI OK ȘI CELĂLALT NU E OK!  Sub orice formă se manifestă critica, ea nu e una constructivă, nu cultivă sub nici o formă relații sănătoase. În psihologie relațională nu există critică constructivă, efectele sale sunt negative oricum.Prin această manifestare îl otrăvim pe cel de lângă noi, dăm un feed-back constant negativ și la nivelul creierului se produce cortizol, hormonul stresului care ne menține în programul mental de supraviețuire. Într-o primă fază cortizolul poate fi motivant, te determină să devii mai dinamic puțin, te motivează poate să faci cumva să îi demonstrezi celuilalt că nu e așa precum îți transmite, precum te critică - dar dacă el continuă să o facă și creierul tău secretă constant cortizol, adică ești zilnic otrăvit de energia acestor atitudini, vei ajunge în mod natural să te aperi, să vrei să te protejezi, să te ascunzi. Așadar, intr-o etapă ulterioară vei intra în defensivă!

Dacă eu sunt critic - tu te aperi de aceste săgeti verbale, vizuale și vei simți nevoia de a te proteja mai mult decât e cazul, nu-ți mai asumi responsabilitatea personală la contribuția negativului, a disfuncției din relație!

Se cuvine să face diferența între plîngere- exprimarea în mod specific a unei stări emoționale ( Mă deranjează că nu ieșim si noi undeva azi!) și critica- faci declarații mult mai puțin specifice, cu caracter general, global și se prea poate să conțină învinuiri.( Niciodată n-ai arătat că te-ar interesa ființa mea.Nu ieșim nicăieri niciodată!) . Critici atunci când spui ceva la adresa cuiva - verbalizezi doar ce nu funționează, maximizezi ce nu-ți place, îți dai mereu cu părerea deși nu ți se cere asta, generalizezi și faci abstracție de alte contexte favorabile.Este un atac la adresa celuilalt!

De exemplu - copilul iti povestește ceva și tu îl întrerupi și ataci, te legi de felul în care a reacționat sau s-a comportat acesta in general- Păi tu mereu faci așa, nu știi cum să procedezi.Sau, un alt exemplu, în relația de cuplu - combați, contești mereu ideile, profesia, convingerile, obiceiurile, familia de apartenență a partenerului sau cum se îmbracă, injuri sau judeci mereu cand șofezi sau când povesteși ori faci ceva, duci discuția in altă parte, manifești superficialitate, bagatelizezi poate intențiile celuilalt de a se apropia de tine, de a te îmbrățișa, a povesti degajat, pui mereu etichete, fără a oferi ceva în loc, ceva pozitiv, cu caldură, fără să pui în cuvinte și ceea ce îți place, desi poate găndești și ceva pozitiv despre celălalt!

Ce efect are acest comportament? Celălalt va încerca un timp să țină piept, să argumenteze, să atace poate și el la rândul său, dar mai apoi pentru că nu se realizează împăcarea, clarificarea. Creierul său va secreta cortizol nonstop și persoana se va retrage! Se intră in caruselul victimă - agresor , joc psihologic care odată activat, el va fi cel ce va conduce relația. Niciunul dintre cei doi nu poate să mai vadă ce din ce a făcut sau nu a făcut de  s-a ajuns la relația disfuncțională prezentă, ba mai mult- fiecare va găsi scuze! Mai ales cel care critică va deveni și mai înverșunat in această manifestare, va susține că el nu are nici o dificultate, că toate sunt doar în capul celuilalt! Este atât de toxic comportamentul acesta că cel judecat, apostrofat, criticat mereu - va ajunge să creadă că da, doar el are o problemă, adâncindu-și neincrederea în sine și in abilitățile sale de a alege.Cel criticat mereu ( copil, partener) va somatiza, va face alegeri din acest program al neîncrederii de sine, va ajunge să creadă că el are o problemă, că este incapabil de ceva anume.

Specialiștii  concluzioneză că a fi critic nu e ceva dezastruos, dar poate deveni un gest distrugător, diabolic pentru relație. Începe destul de nevinovat ilustrând o mânie reprimată și nerezolvată. De obicei , copiii care au trăit ăn medii neprietenoase, toxice, abuzatoare în familia de origine, vor ajunge adulți critici. Problemele apar când critica devine omniprezentă sau când celălalt- copil, partener, e atât de sensibil la ea, încât remarcile critice ajung să roadă, să otrăvească relația. 

Ce e de făcut?

Pentru agresor recomand câteva acțiuni imediate precum și unele decizii, alegeri, acțiuni pe termen lung- 

  • Conștientizeză că tot ce emiți are un impact asupra celuilalt și asupra mediului și că da, celălalt are dreptul să se simtă atacat sau poate chiar este atacat
  • Oprește-te atunci cănd celălalt iți dă semnale că îi produci rău sau că simte o stare de disconfort.ȚINE CONT DE STAREA CELUI DE LÂNGĂ TINE! NIMENI NU E DATOR SĂ INCASEZE RĂUTĂȚILE, acuzele și injustițiile tale.
  • Repară, cere iertare, nu lăsa pe măine ce poți face azi, acum.Cu fiecare secundă impactul toxic devine și mai radioactiv.
  • Consumă-ți adrenalina în altă direcție, fă sport, călătorește. crează ceva nou, participă la dezbateri, scrie despre ce argumente pro/contra ai cu privire la ceva care te incită, te preocupă, îți stârnește revolta.
  • Relativizează puțin, renunță la absolutizări, flexibilizează-ți mintea, vindecă-ți rănile, vezi ce se află în spatele acestui comportament- ce nevoi nesatisfăcute ai? Ce e nevoie să înveți să pui în cuvinte?
  • Observă-te!!Critica vine pe buze atât de natural, încât observă atunci când sari peste nemulțumirile obiective punctuale descrise de celălalt și treci direct la atacurile personale globale.  
  • Acceptă că celălalt are alte nevoi, ale preferințe, altă structură interioară, altă poveste de viață și se cuvine să le respecți.
  • Dezvoltă-ți abilitățile de a gestiona furia, criticismul, negativismul, perfecționismul, de a comunica asertiv cu cei din jur.
  • POZITIVEAZĂ-TE, cu siguranță spui și lucruri folositoare dar imbracă-le în altă formă. AVEM DREPTUL SĂ FIM CEEA CE SUNTEM, DAR FĂRĂ A-I INCĂLCA DREPTURILE, DEMNITATEA CELUILALT. AVEM DREPTUL SĂ COMUNICĂM ORICE, DAR NU ORICUM ȘI NU ORICÂND.
  • Delimitează conștient și clarifică-ți rolurile - de părinte, partener, profesionist, șef, subordonat, prieten, etc.
  • Ține cont de nivelul de toleranță, suportabilitate la glumă, la atitudinea combativă, porecle, etichetări- a celui de lăngă tine și dacă ai nevoie de astfel de partide de judecată - vezi-te o data la câteva zile cu persoane care sunt în aceeași energie cu tine, având grijă apoi să lași la coș toată negativitatea rămasă.
  • Concentrează-te conștient pe a vedea și frumosul, plusul din tine și din ceilalți, din situațiile de viață pe care le trăiești.
  • Invață să asculți, pe tine , vocea sufletului tău pentru a putea să îi asculți și pe ceilalți, implică-te, muncește să fii o variantă a ta mai bună. Aud adesea - Dar am uitat!, asta înseamnă o dovadă în plus că te afli în rotița hamsterului, a minții care toacă pe pilot automat, fără să fii prezență conștientă.
  • Renunță la a compara, a face evaluări fals negative la adresa celuilalt.Nu e nimeni mai presus sau mai prejos decât altul.Suntem diferiți, unici.
  • FII IMPECABIL IN CEEA CE GÂNDEȘTI, SPUI, FACI.

Pentru victimă -

  • Pleacă dintr-un mediu în care ești/te simți atacat, ieși din jocul periculos al victimei și al călăului. AMBELE ROLURI SUNT LA FEL DE TOXICE
  • Solicită sprijin dacă nu te descurci singur sau te simți copleșit de cele auzite, văzute, trăite.
  • Fă distincție între plângere și critică. Celălalt e posibil să-și declare în mod specific mânia, neplăcerea, tulburarea sau vreo altă stare negativă, nu neapărat să atace, să te atace, să te insulte.
  • Stai puțin în introspecție, autoanaliză clarificatoare pentru a gândi strategii funcționale de a te manifesta dincolo de rolul de victimă -călău.
  • Invață să-ți exprimi nevoile, indrăznește să pui în cuvinte dorințele , doleanțele, nevoile tale, indiferent de natura acestora. E posibil în spate să fie o nevoie de care te rușinezi și nu o pui in cuvinte.Indrăznește intr-un mod asertiv.
  • Conștientizeză că celălalt are motivele lui care nu țin de tine, NU O LUA NUME PERSONAL- oprește-te din a-l judeca la rândul tău, chiar dacă comportamentul său este inacceptabil, dureros, condamnabil, de evitat.
  • Asumă-ți responsabilitatea proprie în relație cu un om critic, cu ce din tine se alimentează el, orienteză-te spre tine și alinarea sufletului tău.
  • Dacă te surprinzi intrănd în defensivă, asumă-ți responsabilitatea acestei decizii, dar și a celei că oricând poți alege altceva spre binele tău, că ai o contribuție personală la ceea ce se întampla în relație, la ce nu funcționează in relație.
  • Vezi ce trezește în tine această situație, ce vrea să te invețe acest om? Ce oglinzi îți ține despre bucăți din tine neexplorate ?
  • Stabilește limite clare pentru ce accepți, ce este de tolerat/iertat sau ce este intolerabil pentru tine și inconjoară-te de oameni care sunt pe frecvența ta.
  • Lucrează conștient pe autocunoaștere, validare de sine, incredere în sine, nu doar cînd te simți neajutorat sau atacat, ci constant.
  • Devino tu pentru tine și cei din viața ta sursă de acceptare, calm, speranță, cu un bun management personal, emoțional, relațional

Cu drag, psih LB 

Bibliografie selectivă Căsnicia, pe roate sau pe butuci- dr John Gottman

© 2022 Psih.  Liliana Bulgagiu - PSIHOLOGIE APLICATĂ RUSTIC THERAPY  
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți