Despre capcanele parentalității

Acasă este spațiul care ne sensibilizează cel mai tare, acolo reușim să fim cu toată ființa noastră alaturi de cei dragi, dar tot acolo simțim cele mai profunde dezamagiri, rani, intrăm in defensivă ori devenim cei mai aprigi combatanti, inamici!
< Doar vindecatorul care a fost ranit poate vindeca cu adevărat> este acesta un proverb arab....si il gasesc a fi plin de invatatură.Doar ca pentru asta e nevoie să știi, și mai ales să accepți că si tu ai fost rănit si meriti să te vindeci mai intâi , astfel ști-vei să oferi alinare celui de langa tine.Altfel, devii toxic ție mai ales, crezând că alții iți crează ori iți induc toxicitate emoțională.
Pregatesc ateliere pentru părinți si reflectez de vreo doua zile la experiențele trăite in cabinet această perioadă, experiențe care intăresc realitatea neputinței noastre de adulți de a le fi cu adevărat, alături copiilor nostri..Intodeauna am vorbit la persoana a doua plural, de fiecare dată fac referire la mine, mai intâi la mine, conștient și asumat - pentru a nu leza intențiile bune ale părinților aflați in situații de criză familială, pentru a normaliza acest proces al încercărilor adesea eșuate- de a ne conecta cu copiii nostri, uitănd de Copilul interior care zbiară in noi!!Proces prin care si eu am trecut!!
Dragi adulți- pe el, pe acest Copil Înterior insigurat si trist, rănit si abandonat, îmbufnat ori poate prea plin de sine, abuzat si nesigur pe el- e nevoie să il alinăm mai intăi, să invățam a ne iubi pe noi si a gândi bine despre noi înșine - și atunci asta va ajunge și la copilul din familia noastră, indiferent de căți bani avem, de unde lucrăm ori cât de bine ne ințelegem cu partenerul de viață, cu familia extinsă ori cu colegii de munca, etc.
Relația cu copilul născut, conceput de noi, este șansa dată nouă de divinitate de a ne împlini misiunea cunoașterii de sine și a iubirii necondiționate!Multumesc tuturor părinților care mă pun din nou in fața acestei realități si iată-mă vorbind cu profesionalism si asumare despre aceste carențe relaționale în care ne zbatem,ori ne prefacem că le găsim rezolvarea căutând mereu vinovați in afara noastră - partenerul, copilul, școala, societatea, munca, banii, viața,etc...Adică, deși suntem la vârsta maturității biologice depline, reacționăm adeasea asemeni unui copil supărăcios, terminat de emoții, furios ori șantajist, cu prea mult Ego ori demoralizat si neincrezător în sine, dar le cerem lor, copiilor mai mici și/sau mai mari din viețile noastre - să fie maturi!!!
Iată câteva capcane ale minții inconștiente în care intrăm, cu bune intenții și din reală iubire , dar disfuncțional manifestată față de noi si , automat si față de ceilalți.
1. Ne place să ne simțim victime, deși nu mai suntem demult supuși vreunui chin ori vreunor condiții abuzatoare.E posibil ca nouă să ne fi fost greu copii fiind, au fost vremuri de austeritate, dar acum ești adult si poti schimba ceva. Autoanzalizează si mai cu seama analizează ce gândești, ce simți, ce faci pentru tine și ai tăi, vezi cât de reale sunt gândurile tale și mai ales ce decizii iei când vine vorba de tine, de familie, de copii. Asumă-ti decizia fără a le mai spune că de dragul lor o faci!! Desigur că ne gândim la binele lor- al copiilor, că ii iubim ca ochii din cap, dar adesea îi responsabilizăm de lucruri si situații care nu ii privesc direct!
2. Ne considerăm nedreptățiți, transmitem prin toți porii ființei noastre - nu e corect, nu e demn, nu merităm asta! Se cuvine a ne aminti că adevarul e atât de personal și e al fiecăruia dintre noi, căci fiecare iși are povestea sa, traiectoria sa, lentilele prin care vede lumea sunt doar ale lui!!Si da, se poate să fi trăit o nedreptate, dar ea a fost....s-a dus ori nu o putem schimba !!Să ne propunem a trăi în acest prezent de AICI ȘI ACUM!
3. Suntem triști chiar și atunci când nu avem motiv să fim așa! Desigur, sunt n motive să simțim asta și e sănătos să iți dai voie să vezi ce te intristează, să plângi si să ai regrete ori nostalgii în unele circumstanțe, dar e nesănătos să fim mereu posaci, cu < capsa pusa> ( vorba bunului meu drag,) innegurați si veșnic nemultumiți!! Ca adulți conștienți putem deveni maximizatori ai aspectelor frumoase cănd vine vorba de copiii noștri, să avem puterea să ne bucurăm cu ei si de ei, nu doar când ne fac pe plac, ci mai ales când au nevoie de noi!
4. Se intampla să ne bazam de prea multe ori pe alții, pe ce spun și doresc alții , chiar când e vorba de familia noastră, de copiii noștri.Vrem să obținem ceva de dragul lumii, ne gîndim adesea la ce vor spune alții? și atunci ne scapă din vedere cum se simte cel din fața noastră, sau cum este afectată dinamica relațională ori dinamica personalității copilului nostru.Vrem doar să ni se umple cu succesul/reușitele lui, golul din interiorul nostru, si daca el- copilul nostru drag- nu este cum vrem noi, apare tristețea, dezamagirea, etichetarea....se corodează iubirea neconditionată. Vedem tot ce face sau nu face el, dar nu ne vedem pe noi!!
5. Nu întodeauna e nevoie de explicații , de argumente, de cuvinte ...în relațiile cu copii noștri sunt cele mai multe momente de simțire, de curgere lina a ințelegerii si acceptarii....a iubirii si a prezenței emoționale.....ca atunci când era bebeluș și il țineam in brațe ore in șir, iar apoi uităm că acea conexiune rămâne toată viața ......doar că trebuie să muncim la menținerea ei, că nu-l mai putem ține pe brate...dar il putem ține mereu în inimă.....Desigur, după liniștire, când e soare între noi, incepem un dialog constructiv si ii dăm ocazia să i se facă auzită vocea, să-și exprime verbal mulțumiri si nemulțumiri ( că și el are o mulțime de nemulțumiri !!), să găsim o cale împăciuitoare, și mai ales, să ne asigurăm că îi este bine!!cu noi, dar și că se simte bine cu el insuși/insăși.
6. Ne prindem adesea în iureșul interferenței, adică a credinței că știm noi tot, gândim si răspundem în locul copilului, etichetăm și judecăm pe cel care ete bucată din noi, este varianta noastră imbunătățită!!!Se cuvine să mă opresc, să mă pișc, să imi mușc limba daca rostește cuvinte ori injurii la adresa lui ( orice ar face, nu am dreptul să il jignesc eu ca părinte, o fac destul poate cei din afara casei, o face viața cu provocările, obstacolele sale!) și să il binecuvintez. Grația divină a facut să ii fiu părinte și este nevoie să simtă asta!!
7. Fugim de confruntări cu lumea noastră interioară, cu propriile noastre frici, cu adevăruri care dor si răscolesc umbre uitate poate!!!e timpul să ne oprim din a acuza și a arata cu degetul, in a țipa ori a scuipa venin , indiferent la adresa cui o facem.Suntem destul de evoluați cognitiv, au trecut mii de ani de civilizație, creierul nostru are o alta configurație care ne permite sa fim conștienți și conectați unul celuilalt.De aceea este necesar să nu fugim, ci să ramanem pe loc, să ne uitam în interiorul nostru și sa ne întrebam, aflând care este semnificația acestei reactii impulsive. Caci furia ascunde, mascheaza dureri profunde.Si aceste rani nu ni le-au produs copiii noștri!!!Ele vin din timp, peste timp pentru a ne invăța lecțiile umanității noastre intrapsihice și a fi o variantă mai bună a sinelui nostru!.
8. Aud des expresia - nu mai pot!Si da. Cred și știu cum e să nu mai poți!Dar mai știu si că se cuvine să incetăm a ne plange, mai ales de copiii noștri!Dragă părinte ce simți nemulțumire sau frică sau revoltă- ceva!!schimba ceva, un gând, o intenție, o credință! Liniștește-te mai intâi!!E anevoios la prima vedere și e posibil să te simți sfâșiat și să cadă cerul peste tine, dar macar incearcă altceva- fă un pas in stânga, în dreapta, apleacă-te ....caută dincolo de aparențe! caută valoarea din interiorul tău, găsește în tine puterea de a fi alături de copil si de a-l invăța să se disciplineze , să spuna el NU tentațiilor ori arată-i cum să poata, nu ii cere doar să facă asta!!si nu aștepta mereu să o faca alții- școala, diriga, psihologul, doctorul , preotul , societatea, etc....
9. Căutăm a fi perfecți...ne dorim asta.Mereu ne comparăm unii cu alții- de la cum ne imbrăcăm și pănă la ce mâncăm....Și nu e nimeni perfect în comparație cu altcineva, este doar diferit, este altfel, este unic !!.desigur, putem obține un rezultat mai bun azi ca mâine ..adică evoluăm, creăm, venim cu soluții noi .Inveți zi de zi să te bucuri de viață si de orice experiență alături de ai tăi!!Copilul/tânărul/ adolescentul vine de cele mai multe ori la psiholog- când nu mai știe cum să fie pe placul părinților, nu știe cum să repare el ce nu pot face părinții ....și asta e un caz fericit !!că are șansa să lucreze cu el!! dar se intâmplă ca mulți să caute siguranța în altă parte ..într-o iluzie relațională, în dependențe ori abateri de tot felul.
Acestea sunt situațiile de criză în care ne dăm seama cât suntem de diferiți si cât de ușor se poate produce dezastrul, chiar lângă noi, atunci când ne așteptăm mai puțin.Si asta ne face si mai alerți, căutăm și mai mulți țapi ispășitori, mereu vinovați.Să ne amintim că e mai facil să le recunoști în tine aceste nevoi, să le vezi , să le lași să se manifeste și apoi să invățăm să ne ținem unii pe alții în suflet, părinții pe copii, căci ei oricum ne au in ei - sunt bucata de noi, plus bucata aceea specială de a lor, cee ace este doar a lor !!EI SUNT EI!!si e firesc să aibă alegerile lor și tot sprijinul nostru , al adulților din viața lor- părinți, profesori, psihologi, indrumători,etc.
Care este capcana care ți-a influențat cel mai mult rolul de parinte?Eu le stiu pe ale mele, mi le asum, lucrez cu ele si de aceea aleg sa fiu suport pentru cei deschiși să lucreze cu ele pentru a fi prezență conștientă în relația cu puiul de om, nu doar cand e bebeluș drăgălaș, ci și când a devenit copilaș năzdrăvan, puber greu de tolerat, adolescent rebel ori tânăr revoltat, cu pretenții de neințeles de generația noastră, a celor care l-au crescut!....
Cu recunostință pentru toti cei care au deschis și anul acesta ușa cabinetului E onorabil și vindecător pentru mine să fac parte din povestea ta!Și in dar- jucăușenia unei amintiri de căndva, de pe la inceputul pandemiei ce urma să fie.

6 iunie 2022

Psih LB