Ce simt copiii atunci când părinții se despart

Simt furie!!

Lumea,viața, familia- așa cum o știau până atunci, se schimbă și se intalează în mintea și în inima lor starea de neputință că nu au cum să intervină, că nu pot schimba lucurile.Ar face orice să trăiască în scenariul de dinainte de separare/divorț, chiar de a fost ceartă, agresivitate, abuz.! Furia poate apărea indiferent de vârstă, însă este mai frecventă la adolescenți și la copiii de vârstă școlară. Aceste emoții puternice sunt cauzate de teama de abandon sau de sentimentul că sunt lipsiți de orice fel de control și mai ales de faptul că iși doresc părinții iar împreună. Cănd nu i se vorbește despre asta, copilul va ajunge să simtă furie și mai mare, preluând-o adesea și pe cea a părinților, mai ales dacă aceștia s-au separat/despărțit cu ceartă, furie, revoltă, proces juridic cu multă injustiție. La nivel subconștient copiii se simt vinovați pentru divorțul părinților, căci mama și tata pentru copil, este Dzeu pe Pământ, iar starea de siguranță ( sub orice fomă- materială, emoțională,familială) este diminuată, dispare chiar în mintea și sufletul copilului.

Devin mai retrași, timizi sau chiar anxioși

Devin dezinteresați sau temători, atunci când vine vorba de situații sociale, evită ieșirile cu alții copii, petrecerile sau evenimentele de la școală. Se simt mai puțin încrezători în ei, refuză adesea chiar comunicarea directă cu unul sau chiar ambii săi părinți ori cu alți membri din familie. E absolut necesar să stai de vorbă cu copilul tău, ori de câte ori ai ocazia, asigură-l de tot sprijinul tău și ajută-l să depășească această situație, și mai ales să îi vorbești și despre ce simți tu, ca da - ești tu insuți/insăți confuz/ă, nepriceput/ă în a gestiona acest prezent, dar ce știi și simți cu certitudine este că vei/veți rămâne alături de copil/copii și că nu ați divorțat din rol de părinte. Adulțul- barbatul și femeia nu se mai înțeleg și au decis să se despartă din rol conjugal, dar nicidecum din cel parental!Și acesta este un crez pentru copil și trebuie să te asiguri că l-a asimilat.

Au rezultate școlare mai slabe sau ajung să exceleze, să se dedice foarte mult activităților școlare compensatorii

Unii copii ajung să se confrunte cu abandonul școlar, mai ales la vărsta adolescenței dar și la copiii mai mici, cu vârste până la șase ani poate fi refuzul de a merge la grădiniță, școală - invocând adesea scuze minore sau chiar somatizănd - ii doare burtica, vomită, au migrene, se modifică dinamica alimentației, somnul, etc. Specialiștii au identificat și situația în care copilul dezvoltă pasiuni obsesiv compulsive pentru unele domenii, manifestă interes crescut pentru o știința sau o activitate școlară în care se refugiază ( artă, matematică, astronomie, geografie, sport, o limbă străină mai neobișnuită.Am avut in anii trecuți în terapie un băiețel de 11 ani care a devenit pasionat de limba japoneză, de cultura acestui popor, reușind astfel să treacă prin calvarul din familia sa. Dedica ore in șir, resurse interioare și exterioare pentru pasiunea sa, ajunsese să cunoască foarte multe din istoria și cultura Japoniei, dar nu mai știa nimic si mai ales nu-și dădea voie să simtă ce este acasă. Copiii se simt neglijați, deprimați sau distrași de conflictul dintre părinți, situație care poate avea efecte pe termen lung, devenind mai tărziu ei inșiși adulți anxioși sau dependenți de convingeri, principii, profesionalismul, excesul in muncă, dorința de control, de putere ,etc .

Manifestă anxietate de separare

Copiii cu vârste mai mici pot manifesta semne de anxietate de separare, cu crize de plâns și refuz de a se desprinde de unul dintre părinți sau de amândoi. Este o etapă normală în dezvoltarea unui copil, mai ales pentru cei mici- dar se poate manifesta și la copiii mai mari, atunci cănd copiii plâng după părintele care nu mai locuiește cu ei. Iar această formă de a plănge, mai ales la preadolescenți și adolescenți poate lua forme diferite - defensivă , izolare, refuzul de a mai face ce ii plăcea inainte de acest episod , refuzul chiar de a se intălni sau a vorbi cu părintele de care îi este dor, mai ales de părintele de același sex- fetele de mama si băieții de tați.

Pot regresa, involua, stagna

Se cunosc și situații în care școlarii și preșcolarii pot regresa către comportamente cum ar fi suptul degetului, crize de tantrum, enurezis, refuzul de a dormi singuri sau bizarerii comportamentale - iși fac prieteni imaginari, poartă cu ei un obiect al părintelui absent, stau la Tv sau PC , cu caștile pe urechi, cu gluga peste față, își fac tatauaje, etc. Adesea unii iși modifică obiceiurile alimentare, alții au coșmaruri, acuză frici și fobii, vor să doarmă cu un părinte, nu mai pleacă singuri la școală sau la bunici.Toate aceste semne indică stresul resimțit de copil, confruntat cu noua situație din viața lui. Ca părinte, E IMPERIOS NECESAR să-l asiguri constant că ești acolo pentru el și să-l faci să se simtă în siguranță. Și asta presupune ca tu părinte să fii conștient de tine și să te preocupe sănătatea ta și echilibrul tău interior, nu doar răzbunarea poate față de partener, furia sau tristețea permanentă.Invață ce să faci cu emoțiile tale și apoi vei fi părinte asumat și conștient pentru copilul care are MARE NEVOIE DE TINE!

Iau partea unuia dintre părinți

Studiile au arătat că, atunci când părinții au un conflict sau se ceartă, copiii trăiesc ceea ce în limbaj de specialitate se cheamă disonanță cognitivă. Adică copiii se simt inconfortabil, inadecvați,defecți, incompleți, nedemni de iubire- fiind prinși la mijloc și neștiind de partea căruia dintre părinți ar trebui să fie. Disconfortul emoțional poate fi somatizat, având ca manifestări durerile de cap sau de stomac. Acest conflict al loialității devine mai pronunțat cu cât copiii sunt mai mari, ducând chiar, în cazuri extreme, la o întrerupere a contactelor cu unul dintre părinți. Cunosc, am lucrat, lucrez cu tineri care au trecut în copilărie prin aceast proces interior al disonanței și acum au o stimă de sine scăzută, sunt neincrezători în ei și in ceilalți, au dezvoltat dependețe de unele convingeri limitative, autosabotante și nu mai țin legătura cu părintele abuzator sau cel care a plecat de acasă. Mărturisesc că și-ar fi dorit să poată face ceva în acest sens, dar sunt deschise rănile de respingere, abandon, nedreptate, trădare.

Se confruntă cu depresia/tristețea

Este normal ca un copil să simtă tristețe și să se simtă afectat de divorțul părinților, dar studiile au arătat că mulți copii prezintă riscul de a dezvolta depresie. Mai îngrijorător decât atât, există și cazuri de tentative de sinucidere. Deși astfel de efecte pot apărea la orice vârstă, cele mai multe cazuri se întâlnesc la copiii cu vârsta peste 11 ani, și cel mai adesea în rândul băieților. ESTE FOARTE IMPORTANT SĂ VEZI CA PĂRINTE ACESTE SEMNE ȘI SĂ ACȚIONEZI , să îi vorbești copilului , să fii prezență conștientă, să soliciți ajutor de specialitate dacă nu-ți poți gestiona propriile emoții sau te simți copleșit/ă. Ca orice pierdere, și în cazul divoțului, este nevoie de parcurgerea etapelor către acceptare , procesare și integrare a pierderii. E nevoie de perioada de trăire a doliului relației. Nu doar adulții, dar și copiii trec prin starea de șoc a pierderii, furie, indignare, tristețe, iertare, acceptare.

Dezvoltă comportamente riscante

Copiii ai căror părinți sunt divorțați pot dezvolta un comportament agresiv sau pot consuma alcool, droguri, își pot începe viața sexuală prematur (există studii conform cărora fetele care nu trăiesc în aceeași casă cu tatăl lor au tendința de a-și începe viața sexuală mai repede). Acest debut prematur al vieții sexuale ar putea avea mai multe cauze, incluzând aici credințele modificate în legătură cu mariajul și copiii. Dar se pot instala și alte comportamente de risc- excese de tot felul, agresivitate, criticism, pornografie, manipulare, fapte ilicite.

Iată un infinit de motive să te intorci către tine părinte! Lucrează cu tine și alegerile tale de adult rănit, părăsit, inșelat, trădat, neiubit - dar amintește-ți că pe copil îl iubești necondiționat. Vorbește -i copilului sincer despre ce trăiești, ce se intâmplă cu voi doi ca și cuplu. Cât mai simplu, intr-un limbaj accesibil și politicos, fără să-l atragi de partea ta ori a-ți injosi partenerul ( care este părintele copilului)! Oricum copiii simt, ne citesc printre rânduri, preiau energia dintre noi! Așa le transmiți mesajul că e in regulă să se simtă confuz, derutat, și mai ales asigură-l că ești acolo pentru el! Că nu suntem perfecți, că și adulții dau greș, dar au disponibilitatea să invețe să fie părinți mai buni, chiar dacă în rol de soț/soție simt că au eșuat.

Niciodată nu e prea tărziu să repri, să alini, să vezi dincolo de durere, să îmbrățisezi, să te deschizi către inima copilului tău! Găndește-te ce impact are asupra sufletului său tot ceea ce spui, faci, găndești, tot ceea ce tu trăiești! Și el trăiește divorțul, desi nu este al său!

24 august 2022

Cu drag și compasiune, pentru toți cei care trăiesc astfel de experiențe- psih LB